Treceți la conținutul principal

Povestea de iubire care nu se termină niciodată - Frédéric Beigbeder, „Oona & Salinger”


Înainte de a decide să citesc Oona & Salinger (editura Trei, 2015), mă tot plângeam că nu am întâlnit recent o carte care să mă captiveze în totalitate, care să mă smulgă din realitatea mea și să mă ia prizonieră, închizând bine ușa-n urma mea și aruncând cheia în ceva gaură neagră.

Oona & Salinger a fost ACEA carte.

foto: Anca Zaharia


Pe scurt, Oona este fiica lui Eugene O'Neill și ultima soție a lui Charlie Chaplin (s-a căsătorit de 4 ori, având o preferință evidentă pentru minore sau femei foarte, foarte tinere), alături de care a avut 8 copii, asta după ce s-a căsătorit cu bătrânul Chaplin (avea deja peste 50 de ani) imediat ce ea a împlinit 18. La vremea respectivă, relația celor doi a fost motiv de scandal, deci festin pentru ziare.


Unul dintre acești copii este Geraldine Chaplin (născută în 1944), iar fiica ei, deci nepoata Oonei și strănepoata lui Eugene O'Neill fiind Oona Castilla Chaplin (1986), cunoscută (și) din serialul omniprezent Game of Thrones, în care am înțeles că moare - sau cam așa ceva, chiar dacă am mai înțeles ceva neuitându-mă la acest serial: că se cam moare acolo. Deci era inevitabil, trebuia să sufere și nepoata marelui Charlie Chaplin.

Înainte de Oona, Chaplin fusese căsătorit cu Paulette Goddard; mama Oonei a fost Agnes Boulton (scriitoare și ea), iar unul dintre cei mai buni prieteni al Oonei a fost mereu Truman Capote.

Însă cu puțin înainte de debutul poveștii Oona-Charlie, care avea să dea naștere acestui mare șir de urmași (incredibil de frumoși, după cum puteți vedea în imaginile de la finalul acestei recenzii) a mai existat o poveste care ar putea fi pusă sub un titlu ca - să zicem - „N-a fost să fie”. Oona O'Neill, adolescentă răpitoare și cu serioase daddy issues (poate că Beigbeder are dreptate când spune că Oona a căutat și a găsit în Charlie tatăl pe care nu putuse să-l aibă: atent, preocupat și fermecat de ea) și Jerome David Salinger aka Jerry aka J. D. Salinger. Aka „tipul care a scris una dintre cele mai cunoscute cărți din toate timpurile: De veghe în lanul de secară.

Salinger și Oona au fost, cel puțin în viziunea lui Beigbeder, atât de îndrăgostiți încât el nu a reușit să o uite niciodată - iar ea s-a plictisit prea repede de adorația copleșitoare pe care o primea pe degeaba; ani după aceea, el i-a scris făcându-i reproșuri și insultându-l pe Chaplin și alegerea făcută de Oona, iar ea i-a răspuns semi-indiferent, neutru, împăciuitor. Sau deloc.

O parte destul de importantă a cărții îi este dedicată lui Salinger în postura de participant pe câmpul de luptă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce mi-a plăcut aici, în mod deosebit, a fost detalierea impresiilor din timpul luptei și senzațiile post-bătălie, ba uneori chiar și traumele post-război.

foto: Anca Zaharia

Corespunzând realității sau nu, parțial sau total, povestea imaginată de Beigbeder merită să fie văzută ca fiind una a iubirii eterne, cam ca-n cele cu Soarele și Luna care se iubesc, dar nu se pot întâlni și doar se vânează, se urmăresc reciproc.

Nu-i așa că, oricât de triste ar fi amănuntele introduse de Beigbeder, ar fi totuși frumos ca acestea să fie întru totul adevărate?

Oona O'Neill
J. D. Salinger

Oona și Charlie Chaplin

Geraldine Chaplin

Oona Castilla Chaplin

Surse foto: IMDB și Wikipedia.


Comentarii

  1. Daaaaaa, daaaaaaaaaa! Cartea asta, pentru mine, a fost o revelație. Am citit non-stop, până am terminat-o! :) Mi-a plăcut. Știam că o să-mi placă încă de când am început s-o citesc.
    Am făcut și eu recenzia, aici!
    http://falled.blogspot.ro/2015/08/oona-salinger-de-frederic-beigbeder.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E și scrisă foarte fain, ce-i drept. Și nu mă așteptam la asta de la autorul cărții „Dragostea durează 3 ani”, pe care am urât-o atât de mult încât nici nu am fost în stare să o termin.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Tu ce părere ai?

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș