Atitudini mioritico-televizate caracteristice - „Umbre pe ecranul tranziției”, Cezar Paul-Bădescu

Mă plimbam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov (cea care este soră bună a celui mai fain site de comandat cărți cu transport gratuit, Libris), tristă că voiam să urc pe Tâmpa și nu mă simțeam în stare. Consolarea mi-a fost un braț generos de cărți pe care am cheltuit, în total, mai puțin de 50 de lei, asta pentru că fiecare carte a costat aproximativ 5 lei. Autori, titluri și edituri faine: Stephen King, Humanitas (colecțiile de jurnalism și eseu), memorii și jurnale tot de la Humanitas, niște Mircea Eliade, Matei Vișniec.

Am început să citesc ce am luat prima dată de la raft, adică Umbre pe ecranul tranziției, cartea în care sunt strânse multe texte scrise de Cezar Paul-Bădescu de-a lungul mai multor ani, totul începând cu momentul în care autorul a preluat o rubrică de cronică TV în Dilema, fiind deci nevoit să se uite la televizor și să-și formeze niște opinii legate, de cele mai multe ori, de personaje și situații care nu l-ar fi interesat în mod normal.

De obicei fac cele mai proaste alegeri la cărți versus momentul ales pentru a le citi. Când e o carte greoaie, o încep chiar când nu am timp pentru ea, în zilele când nu am absolut nimic de făcut citesc banalități, motiv pentru care reușesc să citesc și 2-3 romane pe zi.

Dar Umbre pe ecranul tranziției a fost cartea potrivită la momentul potrivit. Am luat-o cu mine la mare și combinația a mers de minune! Textele de dimensiuni reduse mi-au permis să iau câte o pauză după fiecare, să-mi mai așez ochelarii de soare; faptul că textele nu au legătură între ele este alt avantaj, pentru că intervalul necesar pentru concentrare a fost mic și el. Și nici n-a fost banală cartea, deci e un triple win.

La început am avut ceva dificultăți în a-mi aminti de niște evenimente și personaje de acum 10-15 ani, ceea ce pare deja o veșnicie. Mai ales că-n majoritatea situațiilor prezentate nu mă puteam raporta neapărat la amintiri, pentru că aveam cam 10 ani când erau pe val Andreea Marin și surprizele ei, Iartă-mă, Monica și Irinel, Sexy Brăileanca și alte ființe pe care mi-am dat seama că mă bucur, totuși, că le-am uitat.

De fapt, cartea în ansamblu este o critică delicioasă la adresa societății contemporane, critică și ironizare pentru mârlănie și prost-gust, aceste două caracteristici ale nației care lasă prea puțin loc pentru amabilitate și inocență, amândouă proverbiale - cât să ne mângâie ego-ul.

Cezar Paul-Bădescu nu încearcă deloc să fie politicos, amabil, „finuț” în exprimare, nu vrea să găsească scuze pentru zânele fără creier apărute peste noapte la TV și transformate în modele, într-un must have și must see aproape cultural. Căci da, masele se culturalizează așa, cu semințele scuipate direct de pe canapea în timp ce este urmărit un Dan Voiculescu sau un Iliescu ce n-ar mai trebui să aibă voie în veci să-și expună opiniile în fața altcuiva decât a familiei și, poate, a prietenilor.

România este țara în care chiar și cele mai harnice dame de consumație sunt revirginate la minut și sunt prezentate poporului ca adevărate întrupări ale neprihănirii. Mai uscate, mai curate, acum cu 30% mai mult! Orice grozăvie ai face, în țara asta se pare că nu ai nici o șansă să te compromiți. 

Recomand cartea asta cu entuziasm; e o altă perspectivă, chiar dacă uneori e asupra unor personaje care - slavă Universului! - ne-au dispărut de mult de pe ecrane. Dar au fost înlocuite cu altele identice, sunt sigură, așa că ideea de bază ar rămâne neschimbată. Tranziția încă există, manipularea și reciclarea non-oamenilor sunt și ele (valoric, niște umbre) pe ecranele României, indiferent de canalul ales.

Totuși, pentru o îmbunătățire de decor și de stare, recomand cu și mai mare drag emisiunea realizată de Cezar Paul-Bădescu, Cartea cea de toate zilele.