Treceți la conținutul principal

Film: Valea mută


Am tot văzut afișe prin Brașov cu Valea mută de ceva vreme, îmi suna tare frumos, cred că reușisem să citesc și ceva descriere, dar mă descuraja total afișul. Și pentru că-s om rău și nici critic nu mă știu, dar sunt spectator pretențios, încep cu ce e rău în legătură cu mini-seria asta marca HBO a cărei acțiune se întâmplă în Brașov, acolo unde e și filmat în mare parte.

Afișul. Oribil. Arată atât de puțin natural modul în care cei doi tineri stau aproape unul de celălalt! Știu că are sens mai ales după ce vezi episoadele, ba chiar sens multiplu, dar lăsând ideea în sine deoparte, afișul arată ca și cum l-ar fi făcut un începător netalentat într-un Photoshop piratat care funcționează selectiv, pe lună plină sau la vreme de calamitate naturală. Simplist la modul deranjant (hai să umplem spațiul cu niște copaci pe care legăm anapoda bandă galbenă!) și cu două nuci în acest perete de copaci (eh, aici îi punem pe cei doi - dacă se ating puțin și au așa priviri goale... succesul ne paște!). 

Restul - foarte fain. Primul episod m-a cam deranjat, că se urnea totul cam greu, au fost câteva părți care, la fel, mi s-au părut trase de păr. Dar per ansamblu foarte ok.

Doi adolescenți, aflați în pădure, văd ceva ce nu ar fi trebuit - iar apoi sunt prinși între a mărturisi sau nu, între a recunoaște alte lucruri la care ar fi dus dezvăluirea, personale. Părinții lor sunt bine conturați și mie mi-au părut credibili: unii înțelegători, unii homofobi, mamă placidă și neputincioasă versus mama puternică și determinată, închisoare și libertate, decizii și cât de mici sunt problemele pe care fiecare le vede drept capăt de lume pentru sine.

Valea mută este o mini-serie, are 4 episoade, și se bazează pe o producție străină, parcă norvegiană - am citit undeva, dar am uitat unde. Aș zice că e mult spus thriller, dar are niște elemente interesante. 

Iar faptul că joacă și Emilian Oprea în această producție HBO m-a făcut să trec ușor peste unele gesturi deranjant de... neprofesioniste ale altor actori. Emilian Oprea e tipul din De ce eu? - un film pe care e musai să-l vedeți dacă până acum ați zis că nu pentru că-i românesc și nașpa. NU E! Și personajul lui Emilian Oprea, anume Robert, este cel mai complex personaj și-i stă bine așa, cu viață pe mai multe planuri și cu dedicarea pentru un scop care îți provoacă un pic de mindfuck.

Mini-seria are și câțiva actori pe care-i știu de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov (tare m-am bucurat să-i văd în distribuție pe Mihai Bica și Marius Cordoș), niște tineri talentați (Theodor Șoptelea e deja un mini-star datorită filmului), niște cadre filmate în Brașov care arată bine (mai ales dacă ești familiarizat cu zona și știi ce liceu e ăla sau unde e aglomerația aia de rromi cu probleme unde merge Elena, jucată de Rodica Lazăr).

N-am o concluzie fermă, cert e că e de văzut, fie și pentru a remarca ce nu merge în Valea mută. Dar e un film românesc, are actori ok, poveste interesantă, așa că merită „efortul”.

Sursă imagini: IMDB

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș