Treceți la conținutul principal

Film: Al 5-lea val


Al 5-lea val (The 5th Wave) este un film făcut în 2016 și regizat de J Blakeson, de văzut pe HBO GO, inspirat de cartea cu același nume, scrisă de Rick Yancey și apărută la editura Art în două volume tot în anul 2016. Cartea se adresează mai ales adolescenților și e cam la fel și cu filmul, dar de vreme ce e vorba de Apocalipsă și evenimente post-apocaliptice, eu le recomand tuturor. Trebuie menționat că nu am citit cartea, dar filmul m-a făcut să sper că ar trebui să fie mai bună decât filmul; cam ca întotdeauna, nu-i așa?

Sursa: Pinterest
Efectele speciale sunt neimpresionante, dar povestea e interesantă, mai ales realitatea cu boli și cadavre pe străzi și neputință - asta face totul credibil. Desigur, avem shift-ul obișnuit de la viața normală la cea post-apocaliptică.

Cel mai interesant mi s-a părut faptul că sunt mai multe moduri prin care se încearcă nimicirea planetei, consecutive, fiecare cu rol specific de a înlătura încă o categorie vulnerabilă rămasă în viață după atacul precedent. De aici cele 5 valuri, cel de al cincilea fiind considerat, probabil, drept cel mai spectaculor. Dacă e să fiu întrebată, primele 4 sunt mult mai faine.  Asta mi-a atras atenția pentru că majoritatea filmelor de gen se bazează pe o singură catastrofă, un singur cataclism care reduce populația planetei la câteva suflete care apoi sunt nevoite să supraviețuiască. 

Sursa: IMDB
E un film cu neutralizarea completă a tehnologiei, tsunami, epidemii, „infectarea” oamenilor cu extratereștri care-i parazitează și îi domină, întoarcerea oamenilor împotriva semenilor într-un fel de competiție de tipul „cine-și decimează rasa mai repede”. M-a captivat ideea de copii-soldat și de ceea ce implică ea: copiii pot fi, în caz de Apocalipsă, deopotrivă salvarea și condamnarea la dispariție a speciei noastre.

Sursa: IMDB
E dificil de spus cât mi-a plăcut actrița din rolul principal, pentru că Chloe Grace Moretz are în ea ceva de prințesă, nepotrivit cu agilitatea de care Cassie, personajul ei, trebuie să dea dovadă. 

Crush-ul ei, Ban Parish (jucat de Nick Robinson) e și el un fel de prinț deconectat de la real world și cu o puternică conexiune cu viața de divă care e în centrul atenției în cercurile prin care se învârte; dar în existența lui post-apocaliptică e less of a pussy și e mai credibil așa (și clar că e mult mai simpatic). Iar relația incipientă dintre el și Cassie evoluează complet neașteptat - zic eu, cea obișnuită ca el și ea să rămână bot în bot după vreo nefericire, împreună forever și din astea. 

În final, povestea poate fi deja mult prea des auzită, cu aceeași idee la bază: apreciază ceea ce ai și ceea ce ești, problemele pe care crezi că le ai sunt superficiale, totul poate deveni mult mai rău într-o clipă. Dar povestea din Al 5-lea val e una spusă într-un mod simpatic, interesant, alert, pe alocuri neașteptat, rareori amuzant și cu o gravitate demnă de personaje mature, nu de un film cu și despre copii.

Dacă pentru unii nu e mai mult decât un film simpatic cu adolescenți, filmul merită văzut pentru că spune un pic altfel o variantă din ceea ce credem că ar putea fi, dacă ar fi, atunci când mulți dintre noi, cititorii, n-om mai fi - pentru că nouă ne lipsesc skill-urile necesare ca să poți căsăpi extratereștri sau să fugi de ei printre copaci, zile și nopți la rând.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Invazia psihică ce nu se oprește la prima țigară aprinsă - „Omul duplicat”, José Saramago

Omul duplicat , cartea portughezului José Saramago, caută să îşi impună originalitatea.  Este o carte aparent ostilă pe care ajungi să o consumi cu aviditate şi care te face să rămâi perplex. Are dimensiunile unei invazii psihice căreia nu i te poţi opune; un thriller care nu se opreşte nici la prima ţigară aprinsă după ce ai citit-o.