Treceți la conținutul principal

Che: de la aventurierul idealist până la luptătorul de gherilă

Jurnalul pe motocicletã trebuie să te incite la o lectură extrem de captivantă, pentru că aici eu l-am descoperit pe tânărul Ernesto, nu revoluţionarul Guevara.


Îi spusesem unui prieten de faptul că m-am apucat de acest jurnal, iar reacţia lui m-a făcut să devin analitică şi apoi să mă întreb ce anume citesc de fapt.

,,Anna, nu ştiam că te-ai apucat de politică’’, mi-a zis.

Nu am ştiut ce să-i răspund, o lecturare a câtorva pagini ne-ar fi adus numai nişte răspunsuri puerile.

Tot ce ştiam eu despre Che Guevara era că a contribuit la instaurarea regimului comunist în Cuba, a devenit un luptător de gherilă cu un apetit grozav pentru tortură (de aici şi faptul că Fidel Castro i‑a acordat gradul de „Comandante”) şi că a fost adevăratul simbol al mişcării revoluţionare din Cuba şi Bolivia anilor '60. În sfârşit, era revoluţionarul acela cu bereta şi cu steaua lui; o imagine clasică deja, având în vedere că o vezi imprimată pe tricourile purtate de majoritatea puştanilor.

Încă de la primele pagini am rămas fascinată de ceea ce aveam să citesc, însemnările unei călătorii inițiatice prin America Latină. Vorbesc despre un jurnal scris de un student la medicină căruia îi plac călătoriile, Pablo Neruda, muzica şi literatura. Un tânăr aventurier bolnav de astm care, mai târziu (dar nu în acest jurnal) îşi va fuma plămânii sub deviza „omului nou’’.

În 1952, la 23 de ani, studentul la medicină Ernesto Guevara pleacă alături de prietenul său, Alberto, absolvent al studiilor superioare de chimie şi biochimie şi specialist în leprologie, într-o fabuloasă călătorie prin America Latină. Diploma în medicină o va lua abia prin 1953, când va ajunge şi în Bolivia (vezi următoarea carte, numită Din nou pe drum)

Împărtăşind aceleaşi idealuri, cei doi o pornesc la drum cu La Poderosa, motocicleta care va face ca drumul lor să fie plin de obstacole. Acum vei cunoaşte spiritul aventurier al celor doi prieteni, puterea de empatie şi ambiţia. Pentru că se întîmplă de multe ori să doarmă în cele mai - să zicem - nostime locuri: ba în bucătăria gazdelor (fiind iritaţi de pielea de oaie pe care aceştia o foloseau ca pernă), ba în grajduri părăsite (fiind treziţi de o pumă) şi în secţii de poliţie.


Te vei îndrăgosti de drumul ce şerpuieşte pe la poalele unor dealuri care marchează începutul marii cordiliere a Anzilor, vei descoperi San Martin cu pantele sale verzi, vei mânca din conserve şi pentru că te dai expert in leprologie, vei mânca şi vei bea pe nerăsuflate din ospăţurile oferite de cei din Chile. După asta vei vizita Machu Pichu şi Lima şi multe altele.

Citind această carte îţi vei face cea mai bună idee legată de omul Che Guevara, de locurile şi de năravurile care l-au făcut să fie ceea ce a fost, El Comandante.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș