Desirée Halaseh s-a născut la
Iaşi, în 1985. A călătorit în India, Togo, Iordania, Indonezia, Thailanda,
Turcia, China, Hong Kong şi Cuba. Este colaborator National Geographic Traveler
şi călător. Dacă vreţi, este o Alexandra David-Neel, dar mult mai umană şi plină de
candoare.
Cum am putea să căpătăm mai multe
perspective asupra vieţii, devenind astfel mai optimişti? Cum am putea să ne
formăm o imagine clară asupra propriei persoane dacă nu simţim nevoia frecventă
de a interacţiona cu cei din jurul nostru? Primul pas este să abandonăm mediul
steril pe care ni-l oferă spaţiul corporatist şi să ne luăm un rucsac.
Desirée nu ne vorbeşte despre India, ci ne zice despre când şi cum, despre est şi vest, despre uşi care nu duc nicăieri şi scări care urcă spre altceva.
O călătorie de un an și jumătate, 21 de povestiri
pentru noi. Aţi crede că ne-a întocmit o hartă minuţios executată, însă cartea
aceasta este ca o scrisoare destinată unui prieten. Dacă nu aş îndrăzni să spun
că este ca o scrisoare, m-as simţi indiscretă răsfoind-o. E scrisă în timp
real, fiind o mărturie a Indiei (primele povestiri sunt scrise chiar de pe
plajele din Goa, între două pahare de rose şi cu Eric Clapton în
surdină)
Aici veţi întâlni o Indie reală,
fără strategii de marketing făurite special pentru a vă fura ochii. Cartea
elucidează misterul întortocheat al incursiunilor prin oraşe, sate, plantaţii
de ceai, plaje sălbatice. Veţi descoperi bhang-ul ( denumire a frunzelor
uscate de canabis); Rishikesh, capitala mondială a yogăi, dar şi trenurile
mizere din India şi backpakerii zgârciți.
Cineva mă întreabă de unde vin. Nici eu nu mai stiu ce să-i spun. De oriunde aș veni, tot aici ajung. Una cu apa, pământul, aerul și focul. Si viața merge mai departe. O fărâmă de carne sfârâindă ajunge în Gange, un pește o halește flămând, o țestoasă îl înghite, apoi moare pe o plajă lângă coliba unei bunici gârbovite care o îngroapă sub un copac. Copacul iluminării lui Buddha. Scânteia de viață nu se pierde nicicând.
Desiree asistă la incinerarea persoanelor
decedate și rămâne impresionată de detaşarea pe care o reprezintă indienii, lucru
exclus în Occident. Călătorește cot la cot cu localnicii, înghesuită în
autobuze rudimentare sau mănâncă cu oamenii pe stradă cele mai delicioase – și
riscante în același timp – specialități gastronomice. Ne prezintă daal-ul; un
soi de tocană din năut, mazăre sau fasole, kheer-ul; o budincă din orez, masala
dosa, ceaiul Tata Tea şi multe, multe altele. Tot ea ne spune că India are cea
mai mare reţea de trenuri din lume şi că, dacă vrei să-ţi rezervi un loc,
trebuie să aşezi un şerveţel pe scaun. Tu şi alţi 50 de inşi.
India are un impact cultural şi
emoţional. De la plajele luxoase din nordul zonei Goa, la sărăcia din Calcutta (unde
găsim totuşi o librărie cu cărţile poetei Maitreyi, iubirea lui Eliade), India
te lasă fără prejudecăţi. Este pretextul potrivit care, de fapt, amestecă cu
condimente specifice trăirile interioare. Ea te face să îţi analizezi relaţiile de
iubire, de prietenie… de siguranţă.
În fine, ce biet librar visător… Poate
ar trebui să călătoresc sau poate mă
descurc foarte bine şi aici. Asta o fi chintesenţa cărţii: spaţiul dintre
nori. Să-l vezi de oriunde şi să te bucuri de faptul că e al tău.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce părere ai?