Treceți la conținutul principal

„Spaţiul dintre nori”: să-l vezi de oriunde şi să te bucuri că e al tău

Desirée Halaseh s-a născut la Iaşi, în 1985. A călătorit în India, Togo, Iordania, Indonezia, Thailanda, Turcia, China, Hong Kong şi Cuba. Este colaborator National Geographic Traveler şi călător. Dacă vreţi, este o Alexandra David-Neel, dar mult mai umană şi plină de candoare.

Cum am putea să căpătăm mai multe perspective asupra vieţii, devenind astfel mai optimişti? Cum am putea să ne formăm o imagine clară asupra propriei persoane dacă nu simţim nevoia frecventă de a interacţiona cu cei din jurul nostru? Primul pas este să abandonăm mediul steril pe care ni-l oferă spaţiul corporatist şi să ne luăm un rucsac.


Desirée nu ne vorbeşte despre India, ci ne zice despre când şi cum, despre est şi vest, despre uşi care nu duc nicăieri şi scări care urcă spre altceva.

O călătorie de un an și jumătate, 21 de povestiri pentru noi. Aţi crede că ne-a întocmit o hartă minuţios executată, însă cartea aceasta este ca o scrisoare destinată unui prieten. Dacă nu aş îndrăzni să spun că este ca o scrisoare, m-as simţi indiscretă răsfoind-o. E scrisă în timp real, fiind o mărturie a Indiei (primele povestiri sunt scrise chiar de pe plajele din Goa, între două pahare de rose şi cu Eric Clapton în surdină)

Aici veţi întâlni o Indie reală, fără strategii de marketing făurite special pentru a vă fura ochii. Cartea elucidează misterul întortocheat al incursiunilor prin oraşe, sate, plantaţii de ceai, plaje sălbatice. Veţi descoperi bhang-ul ( denumire a frunzelor uscate de canabis); Rishikesh, capitala mondială a yogăi, dar şi trenurile mizere din India şi backpakerii zgârciți.
Cineva mă întreabă de unde vin. Nici eu nu mai stiu ce să-i spun. De oriunde aș veni, tot aici ajung. Una cu apa, pământul, aerul și focul. Si viața merge mai departe. O fărâmă de carne sfârâindă ajunge în Gange, un pește o halește flămând, o țestoasă îl înghite, apoi moare pe o plajă lângă coliba unei bunici gârbovite care o îngroapă sub un copac. Copacul iluminării lui Buddha. Scânteia de viață nu se pierde nicicând.
Desiree asistă la incinerarea persoanelor decedate și rămâne impresionată de detaşarea pe care o reprezintă indienii, lucru exclus în Occident. Călătorește cot la cot cu localnicii, înghesuită în autobuze rudimentare sau mănâncă cu oamenii pe stradă cele mai delicioase – și riscante în același timp   specialități gastronomice. Ne prezintă daal-ul; un soi de tocană din năut, mazăre sau fasole, kheer-ul; o budincă din orez, masala dosa, ceaiul Tata Tea şi multe, multe altele. Tot ea ne spune că India are cea mai mare reţea de trenuri din lume şi că, dacă vrei să-ţi rezervi un loc, trebuie să aşezi un şerveţel pe scaun. Tu şi alţi 50 de inşi.

India are un impact cultural şi emoţional. De la plajele luxoase din nordul zonei Goa, la sărăcia din Calcutta (unde găsim totuşi o librărie cu cărţile poetei Maitreyi, iubirea lui Eliade), India te lasă fără prejudecăţi. Este pretextul potrivit care, de fapt, amestecă cu condimente specifice trăirile interioare. Ea te face să îţi analizezi relaţiile de iubire, de prietenie… de siguranţă.

În fine, ce biet librar visător… Poate ar trebui să călătoresc sau  poate mă descurc foarte bine şi aici. Asta o fi chintesenţa cărţii: spaţiul dintre nori. Să-l vezi de oriunde şi să te bucuri de faptul că e al tău.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș