Treceți la conținutul principal

Desirée Halaseh: „Am timp să citesc, să scriu, să-mi pun întrebări, să găsesc răspunsuri. În fiecare zi.”

Cum am putea să ne formăm o imagine clară asupra propriei persoane dacă nu simţim nevoia frecventă de a interacţiona cu cei din jurul nostru? Primul pas este să abandonăm mediul steril pe care ni-l oferă spaţiul corporatist şi să ne luăm un rucsac.

Am rugat-o astfel pe Desirée Halaseh să ne împărtăşească câteva idei, spunându-ne cum s-a vindecat de prejudecăţile omului alb şi cum a început să nutrească adevărate idelauri, dincolo de spaţiile pe care şi le impunea. A călătorit în India, Togo, Iordania, Indonezia, Thailanda, Turcia, China, Hong Kong şi Cuba. Este colaborator National Geographic Traveler şi călător. Dacă vreţi, este o Alexandra David-Neel, dar mult mai umană şi plină de candoare.

Am savurat volumul său despre călătoriile din India, Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India, despre care am scris aici. Mai întâi datorită faptului că am simţit-o aproape prin prisma spiritului ei aventurier şi apoi fiindcă mi-am zis că nu trebuie să suspend planul de întrebări ce va avea să-mi domolească sau să-mi deschidă apetitul către India. Cine? Ce? Când? Unde? Cum? De ce?

Patru vizite, o călătorie de un an jumătate, 21 de povestiri pentru noi. Vorbesc despre o Indie reală, fără strategii de marketing făurite special pentru a vă fura ochii. Desiree elucidează misterul întortocheat al incursiunilor prin oraşe, sate, plantaţii de ceai, plaje sălbatice. Am descoperit bhang-ul (denumire a frunzelor uscate de canabis); Rishikesh, capitala mondială a yogăi, dar şi trenurile mizere din India şi backpakerii zgârciți. De la plajele luxoase din nordul zonei Goa, la sărăcia din Calcutta (unde găsim totuşi o librărie cu cărţile poetei Maitreyi, iubirea lui Eliade), India ne lasă fără prejudecăţi. Este pretextul potrivit care, de fapt, amestecă cu condimente specifice trăirile interioare.

De unde ai acest apetit pentru călătorie?
Foamea vine mâncând. Cel puțin asta am aflat în ultimele nouă luni de când locuiesc iar în India. O data la două-trei luni, mai de voie mai de nevoie plec de aici și îmi dau seama cât de mult înseamnă să te îndepărtezi, să vezi the big picture de undeva din afară. Îmi apreciez mai mult casa când îmi lipsește, când nu mă odihnesc bine pe trenuri și autobuze ieftine, când mâncarea e nouă, când iar trebuie să-mi fac un nume bun la vreun café bar, doar-doar mi-ar face și mie un latte indiano-nepalezo-lankan mai de Doamne-ajută.

E nevoie să te naşti călător, aventuros sau devii astfel?
E necesar să te naști, sigur. Să fii călător e opțional însă. Știu că e foarte actual să numeri ștampile în pașaport, să colecționezi bilete de avion și să dai un check-in de ziua apariției tale pe Pământ de pe o plajă desigur exotică. Dar toate acestea nu sunt necesare, obligatorii. Cred că s-a ajuns la o manie a bifatului destinațiilor de tipul – anul ăsta FAC Europa cu trenul, vara viitoare FAC Australia cu rulota, și tot așa FACEM și ne trece timpul fără să aprofundăm foarte coerent ceea ce ne FACE cu adevărat împliniți.

De ce India? Prima vizită ai făcut-o prin intermediul AIESEC...Şi, iată, te-ai reîntors.
Momentan India pentru că aici se află Auroville, o comunitate restrânsă unde încercăm să facem lucrurile altfel. Să fim un pic mai autentici, un pic mai departe de vechile norme sociale, cu un pas înaintea sistemelor de organizare a populației de până acum.

Înainte să o pornească la drum, călătorul român acumuleză nişte frustrări pe fondul situaţiei financiare. Ai reuşit să acoperi fondurile călătoriei prin joburi, proiecte. Cum a fost acest demers?
Mereu diferit. Ceea ce a funcționat ieri nu mai merge astăzi și tot așa. Dar cu cât îmi organizez timpul și energia mai eficient în direcția asta, cu atât e mai ușor. Foarte ușor poate să fie să-ți vinzi toate și să-ți faci bagajul. Depinde cum privești și cât de mult îți dorești să-ți schimbi modul de viață.


Prima oară a fost Africa. Aici ai făcut voluntariat, trebuia să vorbeşti despre nutriţie într-o comunitate în care regimul alimentar era constituit din banane si rozătoare. Ai ajuns în India, unde ai fost nevoită să dormi într-o cameră cu dulap de fier şi lacăt cu zăvor. Călătorie spirituală în detrimentrul cofortului personal.Cum te-ai adaptat?
Când nu ai de ales e cumva mai ușor. Aveam un bilet de avion dus-întors cu data fixă și un contract de internship semnat. A trebuit să mă adaptez. Și bine mi-a prins. Lecțiile le-am înțeles mai tîrziu.

India e ca un muzeu viu. Ai asistat la incinerarea persoanelor decedate. Indienii păreau foarte detaşaţi de acest ritual, lucru exclus în Occident. Cum ţi s-a părut?
Mă întrebase cineva recent ce aș aduce din India în România și primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost tocmai o anume distanță, lipsă de dramatizare sau victimizare a indianului de rând. E reconfortant să înveți că poți trece prin marile încercări ale vieții și astfel, fără prea mare șaradă care ulterior te va afecta doar pe tine în moduri în care nici nu-ți imaginezi. Sigur, oriunde în lume vei da peste suferința umană, însă acceptarea principiului de bază al impermanenței e primul și cel mai important pas către luciditate.

Ne-ai spus că ai călătorit cot la cot cu localnicii, înghesuită în autobuze rudimentare şi ai mâncat cele mai delicioase specialități gastronomice: daal-ul; un soi de tocană din năut, mazăre sau fasole, kheer-ul; o budincă din orez, masala dosa, ceaiul Tata Tea şi multe altele. Ne-ai mai spus că India are cea mai mare reţea de trenuri din lume şi că, dacă vrei să-ţi rezervi un loc, trebuie să aşezi un şerveţel pe scaun. Există şi aspecte similare între ţara noastră şi India? Bineînţeles, în afară de aglomeraţia din mijloacele de transport 😊
Ceea ce m-a convins să stau, să mă întorc și să răman aici a fost tocmai faptul că locul ăsta și oamenii lui sunt diametral opuși României. Sistemul de valori e diferit, modul de a se raporta la viață și la moarte e diferit, aerul și apa, pâinea și ceaiul, masa și casa, toate sunt altfel. Și acest altfel mă ține aici.

Cum e viaţa ta acum, cum e în Auroville?
Duc un trai tihnit în general, cu toată ierarhia nevoilor umane completă până în vârf. Maslow ar fi mândru de mine. Cam asta e și ordinea normală a lucrurilor în Auroville: de la nevoile fiziologice, la cele de siguranță, iubire și apartenență, recunoaștere și conștientizare a întregului potențial al speciei umane – toate sunt satisfăcute și fiecare ocupă un loc la fel de important în calitatea vieții fiecăruia. Am timp să reflectez, să citesc, să mă plimb prin pădure, să stau cu prietenii, să scriu, să-mi pun întrebări, să găsesc răspunsuri. În fiecare zi, nu doar în weekend sau vacanță.

Care sunt sfaturile pentru cei care vin în India pentru prima oară?
Să nu-și uite acasă portofelul, pașaportul, mintea deschisă și o lipsă de așteptări asumată.

Care va fi următoarea mare călătorie pe care o vom găsi într-o carte?
Cea pe care o avem cu toții de făcut: propria viață.

Sursă foto: arhiva personală Desirée Halaseh

Postări populare de pe acest blog

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 
Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.

Autoarea e un burete îmbibat cu literatură - „Sfîrșitul nopții”, Petronela Rotar

Am citit-o pe Petronela Rotar pe acestblogdenervi înainte ca literatura ei să se materializeze într-o carte, apoi în mai multe, chiar dacă am început să o citesc anticipând, așteptând să-i găsesc un minus, să identific o hibă (a se vedea acest text scris de Petronela care explică tare bine niște lucruri). 

















Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve, carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet. 
Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro). 
S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer-ul tradus de ea.