Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.
Aysel (Uh-zel, dacă vrem să-i pronunțăm numele turcesc corect) are certitudinea că s-a născut un om rău. Iar singurul mod în care crede că poate salva lumea de răul pe care-și imaginează că-l reprezintă este unul singur: sinuciderea. Este atât de hotărâtă să nu eșueze încât își caută un partener pentru sinucidere: în caz că instinctul de autoconservare dă să iasă la suprafață în ultimele clipe, Aysel vrea să aibă susținerea cuiva și mai ales să știe că ar părea un „fluturaș” (adică o lașă) dacă ar fi tentată să renunțe la moarte. Este o carte emoționantă, înduioșătoare și revoltătoare.
Și poate că, deși e o carte pentru adolescenți, ar trebui să fie citită de părinți, să vadă ce îi trece prin cap unui copil cu care nu comunici. Adolescenta din povestea noastră devine o victimă și perseverează în acest „rol” tocmai pentru că se victimizează, nu contribuie deloc la propria salvare pentru că nu crede că o merită.
Vina și găsirea ei ne trag înapoi din orice, în general. La fel, certitudinea că problemele tale sunt cele mai mari, că nimeni nu a trecut niciodată prin ce treci tu, că nimeni nu poate contribui vreodată cu vreun sfat util, ba dimpotrivă: că toată lumea, cunoscuți sau necunoscuți, îți doresc răul sau că le e, în cel mai bun caz, indiferentă soarta ta.
Inima mea și alte găuri negre este dovada faptului că ai nevoie de foarte puțin, de fapt, pentru a repara tot ce nu merge în viața ta. Că uneori cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla este să te îndrăgostești. Și să faci ceva mic, aproape inobservabil, dar mare și important pentru tine, poate fi cheia răspunsurilor pe care le cauți.
Pe de o parte, e vorba de responsabilitatea părinților; într-adevăr, copiii nu îți aparțin ca niște terenuri sau mașini, dar îți aparțin în totalitate ca responsabilitate. Oricum, probabil că o sarcină și-o naștere nu-s ușoare, așa că nu poți spune că „greul” începe după aceea, mai târziu în viață. „Greul” este acolo de la început până la sfârșit, dar sunt convinsă că-l poți face suportabil. Dar încearcă! La fel, și responsabilitatea pentru individ îi revine acestuia 100%. Chiar adolescent fiind. Să vrei să te salvezi, indiferent cum și de unde, e cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce părere ai?