Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2017

Celestin Cheran: „Nu am o misiune în scris, în afară de aceea de a scrie din ce în ce mai bine.”

Ionuț, pe care-l știm ca fiind Celestin Cheran, crede că nu sunt chiar foarte multe de spus despre el. Cu toate acestea, poate că este relevant să știm că are 30 de ani și locuiește în Sibiu.  A terminat Facultatea de Drept și a publicat poezie și proză scurtă în numeroase reviste din țară.  A câștigat concursul de debut Herg Benet, ediția 2014, după care a apărut cartea Memoriile Domnului Roșu un an mai târziu, în 2015. A publicat Pădurea lui Joaquin Phoenix în 2016, despre care eu am scris aici . Celestin Cheran este de găsit mai ales pe site-ul său, aici .

Marcica Belearta despre poeziile pentru văduve: „M-o enervat un fost. Și uneori actualul. Și-un iepure”

Pe Laura Florescu n-o știți, dar deja multă lume a auzit de Marcica Belearta, pseudonimul Laurei, cea care a scris Poezii pentru văduve , carte apărută la finalul lui 2016 la editura Herg Benet.  Despre ea n-am voie să vă spun că mănâncă pui vii de focă, dar trebuie să știți că locuiește în Câmpulung Moldovenesc, la dracu-n praznic, alături de bunica sa (căreia îi ascunde că și-a făcut tatuaj fain cu Totoro).  S-a născut în 1979 la Iași, a studiat Electrotehnica și e IT-st autodidact. E gamer care a jucat tot ce se poate juca și recomandă League of Legends. A  văzut toate filmele și serialele care se pot vedea, a și tradus filme și recomandă Snowpiercer -ul tradus de ea.

„La sud de graniță, la vest de soare”, acolo unde Haruki Murakami devine magician al cuvintelor

Am început, din pură curiozitate și nimic mai mult, cu Pădurea norvegiană (despre care am scris aici ). Am continuat rapid cu În noapte și La sud de graniță, la vest de soare . Da, îmi place Haruki Murakami! Nivel: obsesie. Vreau să am toate cărțile lui (preferabil din colecția Top 10+, că am eu o slăbiciune pentru ea) și să le dau mai departe copiilor, nepoților și strănepoților când o fi cazul. Azi vă spun despre  La sud de graniță, la vest de soare . Care mi-a plăcut la fel de mult ca Pădurea norvegiană (și care m-a ajutat să identific un oarecare tipar al scriitorului - un pattern care se pare că-i aduce succes).

Impulsul necesar pentru schimbări vitale - „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, Cristina Nemerovschi

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată - am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu.  Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană , la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine. Așa aberantă (și simpatică) sunt și eu.

Eliberare, luptă și reconfirmarea independenței - „Poezii pentru văduve”, Marcica Belearta

Încep cu ceea ce este evident: cartea asta are un concept grafic de invidiat, iar asta dă unicitate cărții într-o mare de pagini din literatura noastră (care vizual nu se deosebesc unele de altele) și o face, desigur, mai ușor de remarcat. Coperta albă și simplă, cu un păianjen simpatic perfect centrat și paginile cu colțuri „prăfuite” sunt excelent gândite în raport cu ideea de bază a cărții.  Poezii pentru văduve a apărut în 2016 la editura Herg Benet, are puțin peste 90 de pagini și e împărțită în șase capitole.